Ionela van Rees Zota, germanca de origine română, este fondatoarea agenției de presă Așii Români, dar și a ziarului Vocea ta – singurul ziar lunar în limba română din Austria, Belgia, Elveţia, Germania, Franţa, Olanda. Mai exact, românca noastră este omul care aduce presa la Nürnberg. Ionela face o altfel de presă. Are grijă ca știrile pe care le publică să fie unele care să aducă speranța și veștile bune, așa că le dă din start la o parte pe cele negative și exagerate. „Sunt născută să fac ceva pe acest pământ!“, mărturisește Ionela pentru ziarul Cotidianul.
Cotidianul: Ionela, cum a început povestea plecării tale în Germania?
Ionela van Rees Zota: Până acum zece ani, nici nu voiam să aud de o plecare a mea peste hotare. Aveam întipărit acest lucru în sufletul meu și părea că nimeni și nimic nu mă poate determina să fac acest lucru. Până într-o zi, când l-am cunoscut pe soțul meu, iar din acel moment, cuvântul „niciodată“ a devenit un fel de tabu pentru mine.
– Știu că te-ai născut la Comănești, în județul Bacău. De ce Germania?
– Nu mi-am dorit în mod special acest lucru. Aveam o strânsă legătură cu Olanda, după primul meu soț, dar soarta a vrut ca totul să fie altfel. Când am rămas singură cu cei doi fii ai mei, am tot plecat în vizită la mama mea în Germania, care era stabilită aici încă din anul 1997. Pur și simplu, având trustul meu de presă în județul Vâlcea, publicam pe atunci cinci reviste; venind în Germania, am observat că românii primeau foarte bine publicațiile mele și, astfel, a încolțit gândul de a face o publicație în Germania.
– Cum a fost momentul plecării? Ce ai simțit când ai făcut acest pas?
– M-am trezit fără „pilele“ din România, într-o țară unde trebuia să fiu corectă, punctuală…
Îndrăgostită până peste urechi de actualul meu soț, habar nu am ce am gândit și cum s-a întâmplat acest lucru. Știu doar că, la un moment dat, după doar două luni de când ne cunoscuserăm, l-am întrebat ce părere ar avea dacă m-aș muta la el. Eram amândoi furați de săgețile lui Cupidon, așa că nu ne-a trebuit mult să facem acest pas. În luna iunie ne-am cunoscut (în momentul când am lansat revista Așii Români), iar la începutul lunii august eram la el acasă. Pe moment nu realizam ce făceam, abia mai târziu „m-am trezit“ într-o lume oarecum nouă, fără prieteni, fără „pilele“ din România, într-o țară unde trebuia să fiu corectă, punctuală, dar nu în ultimul rând, într-o țară în care nu mă cunoștea nimeni. Plecasem dintr-un județ unde și copiii de grădiniță mă cunoșteau, iar aici, nici măcar vecinii. Mi-a fost greu, abia atunci am înțeles că trebuie să iau totul în serios (eram deja patru guri de hrănit, un singur salariu), iar asta nu trebuia să țină mult.
– Cum l-ai întâlnit pe soțul tău?
– Lansasem revista Așii Români în Germania, mai precis, la Nürnberg. O publicație format A5, policromie totală, 32 de pagini. Soțul meu avea atunci un radio online care se numea Radio R România. Vâzând publicația mea, a vrut să colaborăm, contactându-mă. Sigur că și eu am avut același interes cu el, voiam să-mi găsesc oameni de încredere pentru a colabora, așa că am acceptat să ne vedem pentru a pune la punct un posibil parteneriat. La început am avut discuții strict profesionale, iar pe parcurs (când spun asta mă refer la o perioadă foarte scurtă, de o săptămână), ajunseserăm să ne privim „cu alți ochi“. Cupidon își făcuse datoria și eram destul de „furați“ amândoi. Noi râdem și acum, spunem că ne-am întâlnit din „interes“, interesul de a colabora, și am rămas să „colaborăm“ pentru toată viața.
– Și, fiindcă tot suntem la capitolul personal, vorbește-mi, te rog, despre familia ta: cei trei copii și mama ta, despre care știu că este în Germania de peste 20 de ani.
– Așa cum am menționat, am trei copii. Primii doi, Willem-Alexander – 17 ani și Valentinus-Umberto – 14 ani, din prima căsătorie, iar Berthold-Johann – 4 ani (mezinul familiei) este rezultatul iubirii dintre mine și soțul meu. Mama este aici de peste 20 ani, ne-am înțeles foarte bine mereu și colaborăm acolo unde este nevoie. Copiii s-au adaptat foarte bine și repede aici, au zis că asta este casa lor, iar a locui în altă parte nu se ia în calcul. Vorbesc germana bine și sunt sigură că vor face carieră frumoasă aici.
– Ești fondatoarea agenției de presă Așii Români și faci presă de peste 20 de ani, deși tu ai terminat Facultatea de Drept.
– Am terminat atât Facultatea de Drept, cât și Jurnalismul în cadrul Facultății Valahia din Târgoviște. Încă de la vârsta de 12 ani cochetam cu presa scrisă, am publicat câteva poezii în diverse publicații ale timpului respectiv, iar în anul 1995, când am terminat liceul, am intrat la Facultatea de Filosofie și Sociologie. Din păcate însă, din cauza situației financiare precare a părinților mei, a trebuit să renunț la studii. Iubeam această ramură, scriam între timp poezii și articole pentru alte publicații, ca redactor. În 2000, am reușit să public primul volum de poezii, intitulat: „Cu dragoste, din dragoste, pentru dragoste“ – Editura Almarom Râmnicu Vâlcea. Tot în același an am încheiat o primă colaborare cu un ziar din Târgoviște, Impact, unde eram redactor-șef. Astfel, activitatea mea jurnalistică a început să devină și mai serioasă. Când am venit în Germania, v-am spus că inaugurasem revista Așii Români, dar între timp am văzut că cererea românilor este foarte mare la nivel național și internațional, așa că m-am gândit că cel mai bine ar fi ca această publicație să devină una online, la care să poată avea acces oricine.
„De aproape 10 ani luptăm să arătăm lumii ceea ce fac românii noștri bun în lumea întreagă“
– Cum vă alegeți știrile? Care este deviza voastră?
– Agenția am înființat-o la doar câteva luni după ce am venit în Germania. Știrile sunt colectate de la colaboratorii noștri, corespondenți, persoane fizice sau juridice, instituții de stat, biserici, președinți de asociații românești din întreaga lume, şi, nu în cele din urmă, prin colaborarea directă cu cei care organizează diferite evenimente. La început primeam tot felul de știri, marea majoritate negative. Niciodată nu am publicat ceva negativ, poate doar dacă a fost ceva de interes național sau internațional. Scopul nostru este de a promova românii și România. Nimic nu ne poate face a ne abate de la drumul nostru. De aproape 10 ani luptăm să arătăm lumii ceea ce fac românii noștri bun în lumea întreagă, iar pe parcurs ne-am selectat publicul și cititorii, astfel încât acum mă pot lăuda că am cei mai frumoși și pozitivi oameni alături de mine.
„Îmi place să cred că cine se aseamănă se adună“
– Cum ți-ai selectat echipa? Câți oameni sunt?
– Am cea mai frumoasă și unită echipă din lume! Nimic nu mă face să fiu mai mândră în cadrul muncii pe care o fac ca jurnalist decât faptul că am oameni pozitivi, frumoși și devotați. Îmi place să cred că cine se aseamănă se adună. Am peste 30 de persoane active, care fac, majoritatea, muncă voluntară. Sunt oameni care atunci când nu pot fi aproape de mine suferă, sunt oameni pe care atunci când îi văd sau revăd, mi se umple sufletul de bucurie și pot spune că îi iubesc enorm.
– Cum a fost primită această publicație în Germania?
– Românii din Germania iubesc știrile, iar ceea ce am observat este faptul că selectează. Sunt români care nu mai vor să citească știri negative, români care vor să fie informați cu ceea ce se întâmplă în comunitatea lor, dar nu în cele din urmă, care doresc să contribuie la ceea ce fac semenii lor.
„Jurnalismul este ceva cu care te naști“
– De ce jurnalismul? Asta ai făcut și în țară sau ai mai practicat și o altă meserie?
– Așa cum am mai spus, jurnalismul este ceva cu care te naști. Nu cred că poți face acest lucru dacă nu ai „chemare“. Dintotdeauna mi-a plăcut să scriu, iar de câte ori am ocazia, îmi aștern gândurile pe hârtie. Ador creionul și tot ce înseamnă carnețele cu linii (dictando). Facultatea de Drept am făcut-o într-un moment când am zis că aș dori să încerc altceva.
După terminarea facultății am lucrat o scurtă perioadă ca jurist în cadrul unei firme de pază și protecție, dar concomitent cu activitatea mea jurnalistică. După aceea am venit în Germania.
– Vorbește-mi și despre Vocea ta – singurul ziar lunar în limba română din Austria, Belgia, Elveția, Germania, Franța, Olanda.
– După ce m-am hotărât ca Așii Români să devină agenție de presă pentru românii de pretutindeni, am văzut că nu toți românii au acces la Internet, nu se pricep și că își doresc o publicație palpabilă, fizică. Așa am luat hotărârea de a reînființa un ziar. La început a fost doar pentru Germania – 12 pagini, după niciun an, l-am lansat în Austria și Olanda, mărind paginile la 24, apoi am inițiat proiectul în Elveția și Franța. La activ, avem 32 pagini și loc de mai multe ar mai fi, dar ne limităm (deocamdată) din cauza costurilor.
– Care sunt cele mai frumoase amintiri din România pe care le păstrezi în suflet?
– Cu siguranță că sunt anii copilăriei mele, anii când eram la Moinești, alături de prietenii mei de atunci, făcând diverse prostioare. Câteodată zâmbesc, spunând că Ion Creangă a fost copil cuminte pe lângă mine… Am mers la pescuit, furând undițele tatălui meu, am pus stăpânire pe grădinile oamenilor, făcându-ne cazemate, am plecat de acasă cu gândul de a găsi tot felul de obiecte din Primul sau Al Doilea Război Mondial, am săpat după comori, ba chiar am vândut bilete vecinilor din bloc pentru a veni la spectacolul de teatru de păpuși oferit de mine și frații mei.
– Să ne mutăm acum din nou în Germania. Câți români locuiesc la Nürnberg?
– Orașul Nürnberg are actual peste 12.000 de români, dar trebuie luat în calcul că în zona metropolitană există peste 20.000 de români. Mă leagă de acești oameni în primul rând limba, dar şi faptul că știu că unii dintre ei au nevoie de ajutor aici (așa cum am avut și eu, la început).
– Ce faci pentru cei de acolo? Și știu că faci o mulțime de lucruri.
– Încă de la început, am vrut să fiu de folos celor de lângă mine, astfel că m-am angajat în mai multe proiecte voluntare, atât din cadrul primăriei de aici, cât și în numele asociației pe care o conduc. Totul a început acum nouă ani, când am înființat primul Centru Cultural Româno-German, tocmai pentru a-mi ajuta semenii. Tot în cadrul acestuia, am înființat Biblioteca română „Ion Minulescu“, în al cărei patrimoniu avem peste 15.000 de cărți, sortate cu atenție. Apoi, am înființat (împreună cu primăria de aici) o întâlnire bilunară a seniorilor, care între timp a devenit o întâlnire a tuturor generațiilor. Nu am uitat nici de cei mici. Am înființat o grupă pentru mămici și pitici, tocmai pentru ca aceștia (atât mamele, cât și copiii) să socializeze, pentru a le fi mai ușoară acomodarea la grădiniță etc. Tare mândră sunt de grupa pentru copii de dansuri populare românești „Așii Români Juniori“, care se bucură de un succes enorm. Copii între 2 şi 12 ani dansează românește, spre încântarea tuturor.
– Totul sună bine, dar ştim că nu e totul perfect. Care sunt problemele românilor din diaspora?
– Ah! Asta este o parte tare sensibilă. Aici problemele sunt destul de vaste. Începând de la faptul că își găsesc din ce în ce mai greu o locuință, apoi se lovesc de legislația germană (mulți nu știu ce trebuie să facă, dar mai ales, cum să facă) și de aici apar alte probleme. Limba constituie și ea un alt obstacol, iar lista poate continua. Eu merg în proiectele mele pe integrare. A te integra presupune, în primul rând, să poți conversa cu cei din jurul tău, apoi să îți oferi o stabilitate materială. Clar că și copiii trebuie să fie o prioritate, de aceea am înființat proiecte și pentru micuți.
– Ce îți spun românii de acolo când vorbești cu ei? Sunt mulțumiți? S-ar mai întoarce acasă, în România?
– Marea majoritate sunt mulțumiți de ceea ce este. Clar că mai sunt și persoane care nu sunt mulțumite, dar acest lucru este pretutindeni. Doar o mică parte s-ar întoarce în România, că ar face orice să se realizeze acolo, dar odată ajunși acolo, se lovesc de diverse probleme care îi fac să fugă înapoi de unde au plecat. Puțini, aproape deloc, s-au întors și au rămas în țară.
– Tu ai regretat vreodată decizia luată?
– Pfff!!! Nu am regretat niciodată. Acum câțiva ani mi-am întrebat copiii dacă vor dori să se întoarcă în România (aveam o casă la Râmnicu Vâlcea) și voiam să o țin pentru ei. Răspunsul lor m-a pus pe gânduri, atunci când i-am întrebat ce să facem cu ea: „Mami, vinde-o! Dacă nu o vinzi tu acum, o vindem noi când suntem mari, dar acolo tot nu vom sta!“. Atunci am înțeles că acei copii mici, care aveau 4 și 7 ani când am venit în Germania, nu se mai regăsesc decât în amintiri în România. Aici, la Nürnberg, era casa lor, aici aveau prietenii, aici au învățat să scrie și citească. Chiar dacă eu permanent le-am vorbit în limba română, i-am învățat alfabetul românesc și am folosit orice prilej în a-i învăța cultura și tradițiile românești.
– Te simți un om împlinit?
– Am trei copiii minunați, fac ceea ce îmi place și mă simt tare bine atunci când pot face ceva pentru semenii mei. Faptul că am plecat din România nu mă face să uit unde îmi sunt rădăcinile, iar ca o datorie morală față de români și România, încerc să fac aici ceea ce pot pentru a promova valorile românești. Mă simt împlinită alături de familia mea, am un soț care mă înțelege și acest lucru este minunat! Chiar dacă el este sas, înțelege cât de mult înseamnă pentru mine România, iar nu de puține ori a fost cel care m-a îndrumat și ajutat în ceea ce fac.
– Care este cel mai mare regret?
– Unul din regretele mele cele mai mari este acela că străbunicii mei nu mai trăiesc. Mi-ar fi plăcut să fac multe lucruri pentru ei, să le arăt că ceea ce m-au învățat când eram mică duc mai departe. Cu siguranță că sunt mândri de mine de acolo de unde sunt! Mai am un regret mic, iar acela este faptul că nu pot face și mai mult pentru românii rămași în țară. Mi-ar fi plăcut să dau din ceea ce am învățat aici celor de acolo.
– Ionela, ai cunoscut succesul? Sau cum ai defini tu succesul?
– Pfff!!! Succes? Nu știu cum să definesc acest cuvânt! Recunosc, îmi place să arăt tuturor ceea ce fac, niciodată nu am făcut nimic doar pentru a ști eu că am făcut. Mi-a plăcut ca toți cei din jurul meu să vadă ce fac românii. Am încercat și am reușit să arăt tuturor că românii sunt oameni pozitivi, uniți și frumoși. De fiecare dată când auzeam sau vedeam ceva negativ scris la adresa noastră, am „sărit“ să îmi apăr semenii. Am scris deseori zeci de scrisori redacțiilor din Germania, am sunat și vorbit personal cu cei care au publicat știrile negative, arătându-le că noi suntem altfel. Acest lucru m-a făcut să fiu mereu „în față“, iar dacă am avut sau nu succes, vă las pe dumneavoastră să constatați acest lucru. Eu nu mi-am denigrat nici nația, nici țara, nici neamul! Acesta poate fi numit succes?!
– Din experiența ta de viață, crezi că orice succes are și un preț?
– Cu siguranță! La mine sunt două lucruri: primul e faptul că am din ce în ce mai puțin timp petrecut alături de familia mea, apoi anul trecut am avut probleme serioase de sănătate, care m-au avertizat să fac mai încet tot ceea ce fac. Am încetinit un pic (doar pentru două-trei luni) totul, pentru ca apoi să încep cu un elan mai mare ceea ce făceam. Sunt născută să fac ceva pe acest Pământ! Sunt născută să arăt lumii întregi ceea ce este mai frumos (acest fapt se datorează și faptului că public numai știri pozitive despre români și România). Chiar dacă primesc la redacție aproape săptămânal știri negative, bârfe și tot felul de minunății, am reușit mereu să mă țin departe de aceste lucruri.
– Este grea depărtarea de țară / de casă sau, dacă faci ce-ți place, dacă-ți găsești locul, poate să fie bine oriunde?
– Pentru mine nu este. Am aproape toată familia aici, iar cei rămași în țară mă pot vizita oricând. Eu mi-am găsit locul la Nürnberg și pot spune că mă simt „de-a lor“.
– Cum decurge acolo o zi din viața ta? Care este programul tău zilnic? Este unul încărcat?
– Dimineața începe la ora 7.00, când mă trezesc și îmi pregătesc copiii pentru școală și grădiniță. Apoi merg la serviciu, unde stau până la ora 14.00. De aici încep alte activități. Sunt inclusă în cadrul primăriei într-un proiect unde ofer intermediere și ajutor pentru părinții de origine română în instituțiile de stat și școlile din Nürnberg. Seara și zilele în care sunt liberă rămân dedicate activităților de voluntariat, dar și familiei mele.
– Ce planuri ai, Ionela? Ce proiecte ai?
– Cel mai recent, dar în același timp cel mai vechi proiect al meu, este Centrul Cultural Româno-German de Ajutor și Integrare (CCRAI). Spun asta pentru că la acesta am lucrat aproape 10 ani. Nu am renunțat niciodată la ideea de a vedea steagul românesc fluturând pe o clădire din Nürnberg, iar acest lucru este acum realizat. Îmi doresc ca după inaugurarea acestuia, care va fi pe data de 6 octombrie 2018, să mai deschid alte centre de același fel în alte mari orașe din Germania. Cereri există deja, oamenii apar mereu și lista este mereu deschisă. Oricine dorește să se alăture nouă este binevenit! Sunt sigură că, în câțiva ani, comunitatea română va fi văzută așa cum merită. Cu admirație și respect!
– Ce mesaj ai pentru românii din diaspora? Ce le transmiți?
– Îmi doresc să fie UNIȚI! De fapt, am plecat la acest drum cu sloganul „Doar împreună suntem puternici!“ și vreau să dovedim acest lucru tuturor!
– Ionela, ești mândră că ești româncă? Ai ascuns vreodată acest lucru?
– Sunt mândră de acest lucru şi nu l-am ascuns niciodată. Așa cum am putut, am arătat mereu că suntem o nație demnă de respect, facem lucruri frumoase și am luptat mereu să dovedesc acest lucru, atât în publicațiile mele, cât și în activitățile pe care le desfășor la nivel internațional.
– Ai simțit că ești mai apreciată în Germania decât în propria țară?
– Câteodată, da! Dar nu pot generaliza. Trebuie să menționez faptul că, de când fac ceea ce fac pentru semenii mei de aici, din Germania, aprecierea a fost mai vizibilă și din România. Am primit în ultimii ani mai multe premii naționale și internaționale, distincții și aprecieri. Sunt încântată atunci când primesc scrisori de apreciere de la diverse instituții de stat din România, dar și din străinătate, iar acest lucru îmi oferă certitudinea că ceea ce fac e bine!
– Te vei mai întoarce vreodată să locuiești în România?
– Am promis acum 10 ani că nu voi mai spune niciodată acest cuvânt – niciodată –, de aceea nu știu ce îți rezervă viitorul. Sunt omul momentului, „ceea ce nu aduce anul, aduce ceasul“, așa că vom vedea ce va mai fi în viitor! Mai cred că „omul sfințește locul“, așa că, oriunde voi fi, voi lupta ca imaginea românilor și a României să fie una pozitivă, mai ales acum, când pe zi ce trece se scriu cât mai des lucruri negative despre noi.